În data de 28 octombrie a.c, în calitate de membru al Fundației Literar-Istorice Stoika, am participat la un schimb intercultural și de bune practici, cu Primăria Orașului Călărași, Republica Moldova, alături de conducerea primăriei, personal domnul primar Ion Olari, doamna Aurica Amariei, responsabil cultură, domnul Iacob Mândrescu, istoric-muzeograf și Consiliul Elevilor din oraș, format din elevi cu rezultate foarte bune și modele de voluntari. Am avut onoarea de a dona, din partea Fundației Literar-Istorice Stoika prin domnul Florian Laurențiu Stoica, Președinte, colete cu cărți istorice, de poezie, proză și colecții de reviste, menite a premia copiii cu evoluție școlară foarte bună. Sunt onorată că am avut ocazia de a merge cu această donație de carte în Republica Moldova, prin intermediul Fundației Literar-Istorice Stoika creând astfel punți culturale între țările noastre. Maria Petrescu
Vezi si
Fundația literar-istorică STOIKA – Scurtă retrospectivă a anului 2024
Descarcă: ◀ Participarea la ediția a XXV-a ediție a Salonului de carte juridică, polițistă și …
Regal de cultură și istorie la Salonul de carte al M.A.I
Descarcă: Timp de trei zile, între 30 octombrie și 1 noiembrie 2024 la Centrul Cultural …