În data de 11.09.2020, pe terasa unei ceainării din București, a avut loc lansarea volumului de poezii de autor “TANGOURI cu de toate… și RĂVAȘE desecretizate”, al poetului Nicu Doftoreanu, coleg de redacție la revista INDEPENDENȚA ROMÂNĂ-INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ.
Volumul de autor, al 14-lea la număr, destul de consistent, are 210 pagini, a fost ilustrat de Ioan Ganea-Christu și Iris Ganea-Christu, beneficiind de prefața domnului Lucian Gruia, prezent la această lansare.
Cartea la final are rezervate mai multe pagini cu impresii despre volumul anterior, semnate de: Ana Dobre, Geo Călugăru, Ion C. Ștefan, Lucian Gruia, Ionel Marin, Vasile Groza, Dunia Pălăngeanu, Cleopatra Luca, Viorel Martin, Mihai Valentin Gheorghiu, Nicolae Rotaru, Victoria Furcoiu, Victor Gh. Stan și Dorel Vidrașcu.
Au participat la acest eveniment privat restrâns, având în vedere condițiile de distanțare impuse de pandemie, 20 de persoane dintre care amintim: Editoarea Camelia Pantazi Tudor, Lucian Gruia, Geo Călugăru, Luminița Zaharia, Maria Petrescu, Vasilica Ilie, Cleopatra Luca, Ada Nemescu, Maria Niculescu, Constantin Nicolae Gavrilescu, Beatrice Kiselef, Victor Mușat, Forcoș Ion, Hosu Alexandru, ș.a.
Actrița Magda Băcescu a lecturat o serie de poezii din volum în tandem cu autorul.
Așadar, iată, curajul unei lansări plăcute, memorabilă chiar, de poezie și-n plină pandemie exemplificat chiar printr-o strofă din TANGOU cu VIAȚA
Cad cu viața la-nvoială
Să nu mă mai dea afară…
Cum a încercat odată,
Când m-a lăsat lângă poartă
Fiindcă nu am fost cuminte
Și-am uitat de cele sfinte!
Cartea lui Nicu Doftoreanu a produs o reală bucurie, ca pe vremea unor lecturi din Ion Minulescu sau George Topîrceanu. Îi mulțumesc pentru aceste bijuterii scrise și pentru răvașele oferite și așteptăm următoarele portative cu versuri semnate Nicu Doftoreanu. Felicitări!
Doina Bârcă