„Repere ale creației literare” și “Viitorul cerut de inima dublă” sunt cele două volume apărute în buchetul de scrieri al Mihaelei Mariana Cazimirovici. Lansarea a avut loc la Sediul AGIR, în cadrul cenaclului literar AGIR, coordonator prof. dr. ing. Nicolae Vasile care a fost și moderatorul evenimentului. Poeți și scriitori i-au fost alături pentru a comenta și a o felicita pe autoare, dintre care îi amintesc pe: Geo Călugăru, Ion C. Ștefan, Doina Bârcă, Valentin Rădulescu, Dorel Vidrașcu, Liviu Zamfirescu, Ion Rațiu, Gh. Țiclete, Corneliu Cristescu, Adina Vișan, Marilena Caraghiaur, Lucian Gruia, Nicu Doftoreanu, Ioan Al. Lupu, Pavel Lică, Ionel Sima și alții.
Cartea de vizită a Mihaelei Mariana Cazimirovici este întregită și de comentariul literar ori de prefațarea volumelor la care a fost solicitată, măreția cuvântului fiind o nuanță de parfum drept particularitate a celor scrise de ea. Conturează cu măiestrie orizonturi literare care stimulează interes prin lecturare, iar diversitatea stilistică și tematică dau valoare scrierii. Felicitări! La final, pentru aprecierea revistei noastre „Independența RomânăIndependența prin Cultură” le mulțumim și îi promovăm cu responsabilitate pe cei care ne invită la evenimentele lor.
DOINA BÂRCĂ
42 comentarii
Pingback: hydroxychloroquine sulfate solubility
Pingback: hydroxychloroquine maker
Pingback: hydroxychloroquine tablets dosage
Pingback: hydroxychloroquine online prescription
Pingback: make ivermectil at home
Pingback: dapoxetine 60 mg price
Pingback: an stromectol
Pingback: ivermectin for rosacea therapy
Pingback: ivermectin over the counter
Pingback: deltasone price without insurance
Pingback: stromectol on empty stomach
Pingback: ivermect
Pingback: will ivermectin kill scabies
Pingback: ivermectin cancer dose human
Pingback: ivermectin uk
Pingback: stromectol 3 mg tablets price
Pingback: ivermectin use in usa
Pingback: viagra uk fast delivery
Pingback: sildenafil 100mg price australia
Pingback: best ed pills
Pingback: where can i buy viagra over the counter in singapore
Pingback: hydroxychloroquine over the counter for sale
Pingback: stromectol sale canada
Pingback: tadalafil generic price
Pingback: sildenafil over the counter australia
Pingback: buy ivermectin 3mg tablets
Pingback: minocycline acne
Pingback: cialis pills
Pingback: azithromycin dose
Pingback: cipla tadalafil review
Pingback: cialis black brand
Pingback: meloxicam dosage for kids
Pingback: augmentin suspension
Pingback: metronidazole itching
Pingback: cefdinir generation
Pingback: erythromycin betta
Pingback: celebrex celecoxib dosage
Pingback: sildenafil
Pingback: viagra
Pingback: sildenafil citrate
Pingback: revatio
Pingback: viagra generic