Miercuri, 5 aprilie, la Casa de Licitaţii GoldArt din Bucureşti, a avut loc lansarea cărţii „Lucia Ferescu sau Steaua dimineţii”, semnată de graficianul Petru Vintilă Jr. Cu acelaşi prilej a fost vernisată şi o expoziţie de pictură şi grafică aparţinând autorului, precum şi o selecţie de prototipuri de şah, lucrate în colaborare cu artistul decorator Gheorghe Gogescu.
Despre acest foarte straniu pseudoroman au luat cuvântul prof. dr. Dumitru Constantin-Dulcan şi scriitorul Petru Romoşan, iar în legătură cu arta lui Petru Vintilă Jr. şi-au exprimat punctele de vedere conf. dr. Adrian-Silvan Ionescu şi Valentin Tănase, fost coleg de facultate cu autorul.
În cadru elegant, impregnat de parfumul epocii interbelice bucureştene al Casei de Licitaţii GoldArt, auditoriul, select şi numeros, s-a bucurat de o seară de excepţie în care a avut prilejul să asiste, foarte probabil, la apariţia pe orbita culturală a României a unui nou şi original scriitor, în pofida faptului că Petru Vintilă Jr. se află în pragul senectuţii.
Dintre cei care au participat, remarcăm prezenţa domnului Florian Laurenţiu Stoica, preşedintele Fundaţiei Literar-Istorice „Stoika”, dar şi a altor personalităţi precum: Bedios Harasangian, Sergiu Ando n, Mihai Neagu Basarab, Mihai Şurubaru, Vasile Pop Negreşteanu, Radu Cange, pr. conf. univ. Constantin Cotan.
RODICA SUBŢIRELU

