SIMPOZIONUL PERT 2018 DE LA PITEȘTI
În perioada 28-30 septembrie 2018 a avut loc, la Pitești, cea de a XVIII-a ediție a Simpozionului Internațional „PERT 2018”, organizat de Fundația Culturală „MEMORIA”, Filiala Argeș, în parteneriat cu Muzeul Județean Argeș și alte instituții de prestigiu din țară și din străinătate, dedicat recuperării istoriei recente a României în Anul Centenar. Au fost prezentate lucrări tematice de mare interes cultural-istoric, printre care și unele întocmite de apropiați ai Fundației Literar-Istorice „Stoika” precum: „Tehnici Bolșevice de Deznaționalizare a României” (autor dr. Mihai Neagu Basarab, directorul Bibliotecii Române din Freiburg, Germania); „Doctorul Dumitru Șt. Zeana” (evocare de conf. univ. dr. Corneliu Zeana) sau „Contribuția Poliției Române” și a Ministerului de Interne la Marea Unire din 1918”. Totodată, a fost transmis mesajul Președintelui Fundației Literar-Istorice ”Stoika”, Florian Laurențiu Stoica, și a fost prezentată public revista lunară cu răspândire națională – „Independența Română – Independența prin Cultură”, evidențiîndu-se inițiativa promovării culturii românești prin intermediul acestei publicații.
Lucrările simpozionului s-au finalizat cu o excursie documentară la Muzeul Național de Istorie București, prilej de rememorare a momentelor semnificative din istoria României, subliniind necesitatea și importanța cunoașterii adevărului istoric de către toți românii și îndeosebi de tineri.
HORAȚIU MĂNDĂȘESCU