Prezența Președintelui Fundației Literar-Istorică „STOIKA“ și a subsemnatului la captivanta expoziție de la Biblioteca Academiei Române „ Presa românească între tradiție și modernitate” a dat ocazia de a aprecia și existența Revistei noastre „Independenta Româna, independența prin cultură” în spațiul publicistic contemporan.
Deschisă cu ocazia aniversării a 196 de ani de presă în România, expozitia, vernisajul și luările de cuvânt ale Prof. ing. Nicolae Noica, membru de onoare al Academiei și totodată Directorul Bibliotecii Academiei, Acad. Marius Andruh, vicepreședintele Academiei Române, și doamna Daniela Stanciu, Director Direcție Bibliografii, au puncatat elemente din istoria jurnalismului românesc ca fiind deopotrivă istoria modernizării societății, așa cum reiese din exponate, mențiunile la conținut, număr de editoriale, tiraje și evoluția complicată de-a lungul veacurilor sau despre soarta gazetăriei în vremurile și tehnologiile moderne.
Vernisajul din 20 martie 2025, a prilejuit o retrospectivă captivantă prin „Presa de ieri, sub ochii cititorilor de azi”, prin exponate unice dintre peste 58.800 de titluri de publicații însumând circa 9 milioane de exemplare, spectaculoase, documente ale vremii privind evoluția gazetăriei. Relatările numeroase din presă au confirmat prin aprecieri și imagini, frumoasa realizare a Bibliotecii Academiei Române.
Fundatia literar-istorica "Stoika" Fundatia literar-istorica "Stoika"

15 comentarii
Pingback: metoprolol used for
Pingback: sertraline hcl 25 mg
Pingback: doxycycline monohydrate 100mg tablet
Pingback: does cenforce work
Pingback: revatio copay card
Pingback: does doxycycline cure infection
Pingback: acyclovir medication cvs
Pingback: bupropion bipolar disorder
Pingback: ketoconazole main resource
Pingback: ketoconazole antifungal pathway
Pingback: ivermectin scabies clinical data
Pingback: minoxidil foam vs liquid expert overview
Pingback: minoxidil pk mechanism link
Pingback: Viagra vs sildenafil pharmacology
Pingback: Sildenafil vs Levitra Overview