Fundaţia Literar- Istorică „STOIKA” a organizat în data de 19.05.2016, în cadrul bazei turistice „ŞOIMUL” din localitatea Telega, un program cu caracter literar, istoric şi artistic. Au participat personalităţi ale culturii şi artei din Capitală, precum şi colectivul redacţional al revistei „Independenţa Română – Independenţa prin cultură”.
Florian Laurenţiu Stoica, preşedintele fundaţiei, a detaliat derularea programului axat pe trei componente: vizită de documentare la Muzeul „Iulia Hasdeu” din municipiul Câmpina, prezentarea volumului „Amintiri din Răsboiul Independenţei 1877-1878” – autor general Nicolae Stoika, urmat de un program artistic.
Evenimentul cultural a debutat cu o mică slujbă de rugăciune şi de binecuvântare rostită de către profesor preot conf. dr. Constantin Cotan. Pe marginea volumului de amintiri, Florian Laurenţiu Stoica a detaliat câteva elemente ale biografiei autorului precum şi cadrul istoric în care a fost elaborat. Profesoara Floarea Necşoiu a făcut o amplă prezentare a conţinutului cărţii, cu trimiteri la câteva personalităţi ale marii familii de STOIKA.
Atât pe marginea volumului prezentat cât mai ales al organizării evenimentului au luat cuvântul: George Canache (poet), Horaţiu Măndăşescu (scriitor), Mihaela Cazimirovici (scriitor/pictor), Ion Raţiu (poet şi preşedintele Cenaclului „Orpheon” şi al Cenaclului „Mihail Grămescu”), Viorel Speteanu (istoric/scriitor), dr. Elena Armenescu (scriitor), Viorel Martin (preşedintele Cenaclului Epigramiştilor din Bucureşti), Liliana Popa (redactor la Radio România) Maria Clopotaru-Sturdza (poet), Ana Ranete (pictor), Dinu Moraru (scriitor).
Pictorul şi graficianul Petru Vintilă jr. a elogiat modul de organizare precum şi această iniţiativă, la care a participat pentru prima dată.
Programul artistic a fost susţinut de cunoscutul interpret George Rotaru, de Iulian Ştefan Pavel – student la Facultatea de Teologie şi de copiii Valentina şi Ciprian Clinci din Valea Doftanei.
Atât pe parcurs, cât şi pe final, cunoscuta actriţă Doina Ghiţescu a recitat din poeziile lui Cezar Stoika, precum şi monologuri celebre.
Eticheteevenimente proprii FUNDAŢIA LITERAR – ISTORICĂ „STOIKA“ PRIMĂVARA LA TELEGA
Vezi si
Lansare de carte – Vasilica Ilie
Descarcă: Iată, după doi ani de pandemie, cu restricții, într-o frumoasă zi de joi, 24 …
Între Tangouri cu Ecouri în timp real și Ecouri pentru … mai Târziu
Descarcă: Cu adresare directă, cum îl cunoaștem, poetul Nicu Doftoreanu, consacrat ca „ tangourilor și-a …