Pe data de 27 Mai, în cadrul Galeriei 2 ART, în incinta primăriei secorului 2, a avut loc lansarea primului meu volum de poezii “Călătoare prin cuvinte’’ Editura Pim, Iași, Evenimentul a fost organizat de Primăria sectorului 2 – Centrul Cultural Mihai Eminescu în parteneriat cu Fundația Literar Istorică ,,STOIKA”, președinte, Florian Laurențiu Stoica și secretar literar Doina Bârcă. A fost o asistență numeroasă cu oameni deosebiți de calzi și care, în acea mirifică după-amiază de FLORAR, mi-au dăruit cele mai frumoase clipe de emoție și bucurie sufletească călătorind prin minunata călătorie a cuvintelor. Mulțume sc distinșilor critici și scriitori: Florian Laurențiu Stoica, Doina Bârcă, Floarea Necșoiu, George Călin, Deea State, Maria Petrescu, Geo Călugăru, Ioan Rațiu, Ionel Marin, FlorinGrigoriu, Cojocaru Vergil, Mioara Voicu, Aura Ungureanu. De asemeni, alese mulțumiri și actorilor: Magda Băcescu, Doina Ghițescu și Ștefan R. Apostol.
Am convingerea că, această lansare de carte, a fost sub semnul iubirii de semeni, al bucuriei și solidarității umane, al uriașei șanse, sine qua non, de a întâlni oameni generoși, și fără de care, nu ar fi fost posibil realizarea visului meu. Îmi va rămâne în memorie pentru totdeauna, mirosul proaspăt de carte tipărită, șoaptele voastre timbrate, pline de noblețe, candoare și generozitate. Mulțumesc, de asemeni, mentorului meu spiritual, prietena și poeta Doina Bârcă, pentru sfaturile și încurajările care au făcut posibilă lansarea cărții mele “Călătoare prin cuvinte”. De asemenea pentru surpriza de a-i avea alături pe distinșii artiști de muzică populară Nicolae Datcu și Anișoara Vlaicu. În carte se regăsesc emoțiile mele, trăirile și frământările mele, speranțele și dezamăgirile mele, bucuriile și tristețile mele. Poeziile mele sunt imaginea fidelă a sufletului meu reflectată în oglinda vieții. Sper ca acest volum de poezii să vă placă atât prin calitatea sa poetică, cât și prin prezentarea sa grafică.
Nu pot sa nu menționez aici și momentul de solidaritate umană, ca ecou al îndemnului meu, de a ajuta un copil aflat în suferință! Fiecare dintre cei prezenți au contribuit material prin generozitatea lor, la redarea zâmbetului inocent al unui înger copleșit de durere! După-amiaza de împreună simțire s-a încheiat, în pragul serii, iar pe retina aparatelor foto au început să fie imortalizate clipele unice și irepetabile ale unui eveniment pe care însă îl doresc repetabil! Aportul deosebit al Doinei Bârcă, mă face să fiu convinsă că, OAMENII DE BINE sunt alături de cei ce își încep activitatea, în arta scrisului. MARINELA MACARIE STĂNESCU