În perioada 29 septembrie – 1 octombrie 2023 a avut loc la Pitești Conferința Internațională Pert ’23 (Pitești Experiment Reeducare prin tortură, ediția 2023) organizată de Fundația Culturală Memoria – filiala Argeș, în parteneriat cu alte organizații din țară și străinătate, preocupate cu cercetarea Istoriei Comunismului.
La acest eveniment de înaltă ținută științifică și culturală, au participat istorici, literați, profesori universitari și mari personalități din țară și de peste hotare, care, prin comunicările susținute și-au adus o importantă contribuție la reușita manifestării.
Revista Independența Română – Independența prin Cultură, reprezentată de mai mulți membri ai redacției și Fundației literar-istorice Stoika s-a bucurat de interesul și aprecierea tuturor celor prezenți, urmând ca și pe viitor relațiile pe această linie să se extindă. Ștefan Păun și Horațiu Măndășescu