La iniţiativa conducerii Institutului pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, care a organizat o masă rotundă la Galeria Artelor aparţinând Cercului Militar Naţional, au participat şi membrii Fundaţiei Literar-Istorice „STOIKA”.
Tema acestei manifestări a fost „Intrarea României în Primul Război Mondial” (1916) şi consecinţele asupra conflagraţiei”. Organizatorii: dl. General maior (r) dr. Mihail E. Ionescu – Directorul Institutului şi dl. Comandor Petre Otu – director adjunct, ca moderator, au asigurat derularea unui program bogat documentat cu tematică de interes major precum: Tratativele României de intrare în război. Viziunea memorialistică (Cc. şt. gr. I Sergiu Iosipescu), România şi Puterile Centrale în vara anului 1916 (Lect. univ. dr. Sorin Cristescu), Diplomaţia italiană despre intrarea României în Primul Război Mondial (1916) – (Lect. univ. dr. Mihail Dobre), Aspecte economice ale pregătirii şi ducerii Războiului României (Prof. univ. dr. Marin Badea, conf. univ. Camelia Brâncoveanu), Intrarea în Primul Război a României. Balansare sau aliniere? (Cc. șt. gr. II Şerban Cioculescu).
La secţiunea intervenţii cu tematica „Destine de familie în Primul Război Mondial”, Preşedintele Fundaţiei Literar-Istorice „STOIKA”, Florian Laurenţiu Stoica, a prezentat contribuţia unor membri ai familiei sale pe teatrele de luptă.
Poetului erou Constantin T. Stoika, sublocotenent care a condus o companie în cadrul Batalionului I grăniceri în prima linie a frontului pe defileul Jiului, i-au fost reliefate dârzenia, hotărârea de a învinge un duşman net superior ca număr şi dotare tehnică, până la sacrificiul suprem.
Timpul nu a permis spre a detalia personalitatea lui complexă de scriitor, poet, traducător din operele clasicilor, publicist, inițiator de reviste și ziare. Au fost prezentate, pe rând, alte două figuri emblematice, respectiv, fratele său, căpitanul Titus T. Stoika, rănit atât pe defileul Jiului, cât şi la trecerea Tisei şi, în final, pe colonelul Ştefan V. Stoika, vărul lor, unde războiul l-a prins pe frontul de la Tabla Buţii, și el la rândul lui rănit.. În acelaşi context au fost prezentate pe scurt iniţiativele fundaţiei pentru a aduce în faţa actualei generaţii figuri proeminente din istoria ţării noastre, prin manifestări specifice, cât şi prin intermediul revistei „Independenţa Română-Independenţa prin cultură”.
Evenimentul de la Cercul Militar Naţional s-a încheiat cu un miniconcert de fanfară, exerciţii de mânuire a armamentului şi o retragere cu torţe.
FLORIAN LAURENŢIU STOICA