Warning: exif_imagetype(): stream does not support seeking in /home/rfun1889/public_html/wp-content/plugins/read-offline/inc/class-read-offline.php on line 85

Warning: imagefilter() expects parameter 1 to be resource, boolean given in /home/rfun1889/public_html/wp-content/plugins/read-offline/lib/phpMobi/MOBIClass/ImageHandler.php on line 27
Florian Laurentiu Stoica (StoikaaaBOOKMOBIYQ #3CKtLNLM GMOBI78.3 @EXTHdfundatia stoikaiSub egida fundatieig

  În momentul în care, noi prietenii în mod special, am aflat că Florian Laurenţiu Stoica, scrie poezie, pictează şi sculptează – a constituit o mare surpriză. Nu pentru că nu ar fi în stare, ci …

j'Wed, 19 Nov 2014 17:41:30 +0000p+https://www.fundatiastoika.ro/?p=382e4Fundatia literar-istorica "Stoika"fS© Copyright 2017. Fundatia Literar-Istorica "Stoika". All Rights ReservedFlorian Laurentiu Stoica (Stoika) - Bucle de lumina

Florian Laurentiu Stoica (Stoika) - Bucle de lumina

 

În momentul în care, noi prietenii în mod special, am aflat că Florian Laurenţiu Stoica, scrie poezie, pictează şi sculptează – a constituit o mare surpriză. Nu pentru că nu ar fi în stare, ci datorită faptului că ştiu ce înseamnă timpul pentru el. Da, timpul care îl drămuieşte la secundă şi care îi este principalul inamic, ştiind că omul de afaceri este într-o continuă căutare de timp liber.
Şi tot ce am spus s-a materializat într-o sărbătoare – eveniment, deosebit de important, chiar de suflet. Astăzi – 13.XI.2014 – poetul, omul de cultură (aşa îl numim de astăzi) Florian Laurenţiu Stoica îşi lansează primul volum de versuri „Bucle de lumină”, eveniment care a reunit la sala Dalles peste optzeci de invitaţi: Geo Călugăru, Floarea Necşoiu, Doina Bârcă, Ion C. Ştefan, Marian Dumitru, Nae Georgescu, ambasadorul George Călin, actorul Ion Dichiseanu, Florin Grigoriu, jurnalistele Romaniţa Ştenţel şi Elisabeta Iosif, Crina Bocşan, prof. Ion Rădulescu, Ion Raţiu, istoricul Demetru Popescu, Vintilă Anastasescu, colonel Dan Gîju, Dana Gîju, Robert Toma, Maria Florescu, N.Vidraşcu, editorul I. Poenaru, actorii Doina Ghiţescu, Gh. Arcudeanu, şi alţii.
Cartea a constituit într-adevăr o surpriză, cu mesaj direct, versurile citite spun cu certitudine că ne aflăm în faţa unui poet adevărat, care reuşeşte să surprindă imagini din mai toate sferele vieţii. O poezie trăită, sculptată, pictată dar mai ales muncită. Evenimentul literar-artistic s-a încheiat cu un bine meritat dejun literar.
Închei mica însemnare cu urarea la cât mai multe scrieri care să ajungă cu căldură la inima cititorului.

Doina Bârcă

 

În urma parcurgerii cu maximă atenţie a volumului de poezii „Bucle de lumină” al creatorului liric FLORIAN LAURENŢIU STOICA (STOIKA) apărut în condiţii grafice de excepţie, la cunoscuta şi apreciata editură „Semne”, gândul m-a dus numai-decât la interviul academicianului EUGEN SIMION cu sciitorul VIRGIL TĂNASE, cu titlul „La Paris, viaţa literară românească postcomunistă nu se vede nicicum, ea nu există, apărut în revista „Cultura”, 14.08.2014.
De ce? Pentru că atât ca poet prin conţinutul şi mizele afirmate în acest volum dar îndeosebi, prin ceea ce înfăptuieşte, ca preşedinte al Fundaţiei literar-istorice „STOIKA”, risipeşte, într-o oarecare măsură, îngrijorarea faţă de lipsa de reacţie, a celor vizaţi şi avizaţi, la răspunsul pe care îl dă VIRGIL TĂNASE la întrebările academicianului EUGEN SIMION.
Să consemnăm, mai întâi, gravele nelinişti conţinute în ele, reproducându-le „Cum se vede de la Paris, viaţa literară românească postcomunistă? De ce se detestă atât de aprig scriitorii români? De ce îşi distrug, cu atâta ardoare şi iresponsabilitate, valorile spirituale? De unde le vine nebunie aceasta? Şi când crezi că se va stinge?
Întrucât interviul este amplu, peste o pagină de revistă, şi eu doresc, să argumentez, de ce am apreciat că domnul FLORIAN LAURENŢIU STOICA, anulează, parţial, îngrijorările exprimate în interviu, voi reproduce câteva fragmente. La prima întrebare răspunsul e limpede: la Paris, viaţa literară românească postcomunistă nu se vede nicicum, ea nu există.
Motivele sunt multe, dar mai cu seamă două. Mai întâi nu e nimic de văzut. Obsedaţi de „sincronism” „a fi în pas cu”, o parte din scriitorii români nu par să fi înţeles că „a fi sincron” presupune un reper existent deja, deci că elementul „sincron” va fi întotdeauna c-o fracţiune de secundă, în urma celui de referinţă. Vrând să fie „sincroni” o bună parte din artiştii noştri (pentru că nu e vorba numai de literatură) ies din albia unei evoluţii organice, fireşti a spiritului românesc şi vor fi întotdeauna la coada celor care le servesc drept reper.
„Niciunul din marii înnoitori ai literaturii ultimelor secole, spune Virgil Tănase, n-a căutat să „revoluţioneze” formele literare: nici Diderot, nici Balzac, nici Proust, nici Kafka, nici Tolstoi sau Dostoievski sau, mai nou, romancierii sud americani… Toţi aceşti scriitori au ţâşnit din sânul unor literaturi naţionale care evoluau firesc şi care, atunci când au avut norocul să hrănească personalităţi artistice importante, s-au afirmat prin ele însele fără a fi făcut din aceasta un program de „marketing cultural”…Am, în ceea ce mă priveşte, convingerea că, ceea ce numin „cultură” se săvârşeşte într-o ţară şi într-o limbă. Elementele venite dinafară nu sunt eficace într-o cultură”.
Politica de „revigorare culturală” a României este de o bună bucată de vreme bezmetică şi de gaşcă, fără orizont şi teribil de birocratică.
În ceea ce priveşte dezbinarea scriitorilor români, râvna cu care aceştia îşi bârfesc confraţii, „fiecare străduindu-se să-i devalorizeze pe toţi ceilalţi”, Virgil Tănase ne avertizează că în străinătate asta înseamnă sinucidere curată şi ne sfătuieşte „să ne vedem de gospodăria noastră – cum au făcut, de pildă ruşii care pe la începutul veacului al XIX-lea, nu existau în cugetul european şi care în mai puţin de un secol au dat lumii o pleiadă de opere esenţiale, de la cele ale lui Tolstoi şi Dostoievski la cele ale lui Cehov…”
De ce ar trebui să urmăm exemplul de mai sus? Pentru că în spaţiile culturale atât de vechi şi atât de aglomerate ale occidentului, care merită cucerite pentru că o victorie aici impune o literatură şi în spaţiile mărginaşe, nu se poate pătrunde decât colectiv, lăudându-ne (chiar excesiv) unii pe alţii (dar pornind de la temeiuri valabile, reale) vorbind neîncetat unii despre alţii, citându-ne unii pe alţii până la saţietate… în orice caz amânând lupta dintre noi pentru momentul în care vom fi cucerit teritoriul râvnit”.
Revin la poetul si animatorul cultural de excepţie, FLORIAN LAURENŢIU STOICA, pe care îl cunosc bine. Cred că este un demn urmaş al înaintaşilor eroi şi creatori de poezie, pe care i-am evocat în monografia „Sfinte firi vizionare”, lansată în ianuarie 2011, la Muzeul Naţional al Literaturii Române, când şi-a inaugurat Fundaţia literar – istorica „STOIKA”, menită a-şi omagia înaintaşii, ne îndreptăţeşte, a-i aduce cuvenita profundă apreciere, mai cu seamă că are loc într-un context, deloc propice, unor asemenea gesturi, sunt extrem de necesare.
Fără îndoială că, înfiinţând acest edificiu cultural, s-a gândit şi la viitorul său, implicându-şi, în multipla şi diversa activitate cultural-educativă a fundaţiei pe cei trei copii ai săi, toţi licenţiaţi şi educaţi, în cultul tradiţiilor de luptă şi jertfă pentru ţară, sens în care, familia Stoika e o strălucitoare pildă de urmat.
Nu cred că mă înşel afirmând că, prin tot ceea ce a făcut şi face, dânsul se doreşte, iar eu spun că este, un veritabil reprezentant a ceea ce înseamnă, în viziunea clasicilor, fiinţa umană, adică o sfântă treime a stării de sănătate: la minte, la suflet şi la trup.
Această realizare nu pică din cer. E urmarea lucrării asupra ta însăţi, pe care a făcut-o şi continuă s-o facă.
Astfel, pentru a-şi rigoriza harul, a urmat cursurile Şcolii de Artă. Dalta şi penelul, subordonându-i-se, a ivit de sub ele, opere semnificative şi originale (Gânditorul – sculptură în lemn, Trecători prin lume – pictură pe sticlă, Strămoşul – sculptură în lemn etc) care, aduce în pagini de carte, o înfrumuseţează şi o îmbogăţesc, constituindu-se, tot un fel de „Bucle de lumină”, alături de cele create prin cuvinte, care zidesc, întru frumos şi adevăr.
Fiind, întrutotul de acord cu cele consemnate de doamna profesoara FLOAREA NECŞOIU în prefaţă, şi anume că, autorul aduce în poezie, temele ei dintotdeauna, respectiv iubirea, viaţa şi rostul său, natura, taina morţii, societatea, pe care le exprimă în specii lirice precum idila, meditaţia, pastelul, epigrama, elegia, testamentul, fabula, sonetul, rondelul – pe care le abordează fără complexe ca un Don Quijotte contemporan, mă voi opri asupra a ceea ce face Domnia Sa pentru a contribui la instraurarea în lumea scriitorilor a unei atmosfere colegiale, oneste în locul celei dăunătoare, existente în prezent şi evocate anterior.
Întruchipând omul în viziunea clasică, corespunzând întrutotul definiţiei date de filozoful francez Blaise Pascal „Omul este o trestie gânditoare”, par fireşti gesturile pe care le face şi despre care voi consemna în continuare.
Apropierea firească de medii artistice diverse, reprezentate de personalităţi cunoscute din: literatură, arte plastice, muzică, istorie, sculptură, pentru a-i cunoaşte şi a-i implica, în manifestări cultural-artzistice şi educative, în a căror concepere şi relaizare, dovedeşte o reală înzestrare. Sprijin pecuniar acordat unor creatori tineri dar cu certe înclinaţii literare, istorice etc. Participarea la activităţi de descoperire şi promovare a copiilor şi tinerilor, ce vor asigura viitorul artelor româneşti. Amintesc, susţinerea financiară a premiilor acordate Festivalului naţional de literatură, destinat depistării lor prin participarea la concursul literar pentru elevii din cursul gimnazial şi liceal, desfăşurat la Buşteni, în luna mai a anului curent.
Sprijin pecuniar editării unor reviste, în care i-au fost găzduite articole, eseuri, evocări ale faptelor de eroism ale înaintaşilor săi, fraţii Stoika – Alexandru, Cezar, Titus, hărăziţi a fi şi nişte creatori de prim plan în lumea scriitorilor.
Dorinţa proprie, susţinută de har, probat deja în participarea în antologii cu creaţii personale, volumul lansat astăzi, un debut valorând cât o consacrare, voinţa şi răbdarea, cultul ce-l are pentru lucrul bine făcut, reprezintă o garanţie pentru împliniri majore pe care le aşteptăm.
De ce m-am oprit la această importantă latură a activităţii sale? Pentru că eu văd în poetul ca şi în preşedintele Fundaţiei literar-istorice „STOIKA”, acea floare, cu care, chiar dacă nu se face primăvară, măcar se vesteşte.
Dacă astăzi, Domnia sa este ceea ce este, acest fapt se datorează relaţiei sale cu TIMPUL, pe care a ştiut să şi-l facă prieten. Este un adevăr, pe care, în finalul comentariului meu, îl rezum asfel: Domnia Sa şi-a făcut TIMP să se roage/ rugăciunea este cea mai mare putere de pe Pământ/ Şi-a făcut TIMP să citească / Aşa a aflat fântâna înţelepciunii / Şi-a făcut TIMP să fie prietenos / Descoperind calea spre fericire / Şi-a făcut timp să râdă / Găsind astfel muzica sufletului / ŞI-a făcut TIMP să muncească / Descoperind taina succesului / Şi-a făcut TIMP să dăruiască / Este prea scurtă o zi/ Ca să fie egoist / Şi-a făcut şi îşi face TIMP / Să-i dea vieţii adevărata valoare / Cuprinsă în Sfânta Treime – SĂNĂTATE LA MINTE, LA SUFLET ŞI LA TRUP.

Geo Călugăru

 

În „illo tempore”, în Paradis, omul era un prezent-etern acum, unde Necesităţii (Trecutul, Aletheia, Destinul, Constrângerea) îi urma cu desăvârşire Libertatea (Viitorul, Alegerea, Lethe, Uitarea) iar acestea erua arătate „faţă în faţă” de oglinda divină. Iar omul nu avea decât să ASCULTE de ETERNUL ACUM.
Tot acolo întreitul nume al lui Brahman însemna „OM TAT SAT”. Aşadar: OMUL este cel ce este!
Fapt ce ne duce la a intui că prezentul – acum, prin contemplaţie, în „covincidenţia oppozitorum” este chip şi asemănare absentului etern, adică divinităţii ce impunea echilibrul lui „ieri” şi „mâine” în „AZI”.
Astfel silaba OM, putem afirma, este Cheia „ROŢII”, unde spiţele (Bucle) devenirea ciclică ordinea fenomenal – cosmică, se identifică cu lumina însuşi Grindeiul neclintitor.
Prin această carte, Laurenţiu Stoika pune în mişcare „roata literelor”, repetând o gestualitate arhetipală de aflare a Cuvântului pierdut, cel al Porţii unde fericirea (amintirea) şi durerea (amnezie) sunt egale.
Sub titlul „Bucle de lumină” poetul sugerează că însuşi Facerea purcede ca lumină din buclele Evei, cele centripetale.
Labirintul feminin în atanomul cosmogonic capătă astfel însufleţire magică.

PETRE SOLONARU

 

Intr-o lumina de sorginte romaneasca, radacina creatorilor de literatura tip Stoica (Stoika) se intinde si cuprinde in sfera ei si „Bucle de lumina” ale poetului Florian Laurentiu Stoica, un urmasi demn de luat in seama de criticii literari.
Ca o luna in plin contur, volumul de poezii „Bicle de lumina” urca printre stele vii si moarte pe cerul literaturii romane, pentru a-si gasi un loc al lui fara sa deranjeze, dar care emite razele luminii intermitente.
Prin poeziile si lucrarile de arta (sculptura si pictura) impletite in acest volum, sensibilul si incarcatul de har Florian Laurentiu Stoica ne ofera zambetul cald si luminos al unor momente care trimit spre lectorul avizat imbratisare de lumina. Totul intr-o meditatie subtil-penetranta.
Cu volumul „Bucle de lumina” poetul Florian Laurentiu Stoica deschide fereastra prin care caldura luminii metaforei poetice se indreapta ca un fluture cu aripile policrome spre inima clorofilata a cititorului sensibil.

Victor Gh. Stan
– Presedintele Filialei Bucuresti –
Literatura copii si tineret a USR

 

COMANDA aceasta carte.

Contents


Warnin